lansare volume carte ”Călător printre cuvinte” și  ”Sufletul nostru comun”
                                       15 aprilie 2011 Muzeul Mihai Eminescu Iași
                                                                         

 La nesfârșit

Doamne, stăpânești infernul,                     

Dacă lumii stăpân ești,

Spusa asta ierte-mi-se,

Dacă nu-i în cărți cerești.

Dar ascultă-mi o-ntrebare:

Nu e parcă un blestem

Să doresc o viață-n care

De iubire să mă tem?

De ce-i viața trecătoare

Și iubirea fără rost?

De ce răul cel mai mare

Mă cunoaște pe de rost?

De ce nu se deslușește

Viața celor ce vor fi?

Nu-i păcat că se trăiește,

De ce-i greu să poți trăi?

De ce-i drumul fără soare,

De ce-i noaptea-n plină zi,

De ce tot ce este moare,

Ce-i mort de ce n-ar trăi?
 _____

Securea morții

Chiar de te-ascunzi, nu e scăpare,

Destinul nu-l învingi, el e precis.

Precum o pasăre e viața călătoare,

Drumul invers fiindu-ți interzis.

Nenumărate zâne bune poți să ai,

Să nu fii niciodată singur,

Când semn se dă, din iad sau chiar din rai,

Securea morții trupul îți despică.

Pe noi nouă nu ne-ai dat

Doamne, Tu ne-ai dat putere,

Ne-ai dat apoi și voință,

Însă ne-ai lăsat s-alegem

Să avem sau nu credință.

Ne-ai lăsat ca alinare

Lacrima pentru durere,

Pentru frumusețe, zorii,

Amintiri, pentru ce piere.

Ne-ai lăsat mii de comori,

Multe pentru fiecare,

Pentru ochi ne-ai dat culori

Și livezi cu pomi în floare.

Ni l-ai dat pe Fiul Tău,

Să ne scoată din păcat.

Ceva, Doamne, ai uitat:

Pe noi nouă nu ne-ai dat.
_____

Limba omului să fie uitată

Limba omului să fie uitată,
Să-nvățăm limba luminii,

Să intrăm, în țeava razei,

Trupurile, niște linii

Să se facă, iar ele,

Dacă vrem, rotundul roții

Și-n mișcare să vorbim

Nu-n cuvinte, ci-n emoții.

Fără sens

Un burete necunoscut șterge

Urmele de pe drum ale celui ce merge

Spre asfințit.

Un ceasornic smintit

Deretică prin memorie

Si iluzorie

Amintirea devine.

Ce trist! Nimic nu rămâne din tine.

Trăite intens,

Dar fără sens,

Precum diminețile

Ni se scurg viețile.
_____

Trăiesc printre oameni

Trăiesc într-o țară unde

Tot ce e este durere,

Trăiesc printre oameni

Însetați de putere.

Aici visul se spulberă,

Orice iubire îndată piere,

Trăiesc printre oameni

Însetați de putere.

Privirile scapără

Doar venin și doar fiere,

Trăiesc printre oameni

Însetați de putere.

 

Un strop de candoare

E nebun cine cere,

Trăiesc printre oameni

Însetați de putere.

Când unii se-nalță,

Tu ești în cădere,

Trăiesc printre oameni

Însetați de putere.

Nici iarba nu crește,

Suntem cu toții în sere,

Trăiesc printre oameni

Însetați de putere.

Viu în viața ta

Chiar dacă-s în moarte,

Eu să fiu aș vrea,

Ca în sfânta carte,

Viu în viața ta.

Cine cu trufie

N-ar muri pe cale,

Dacă e să fie

Viul vieții tale.

_____

Dorul

Eu de trec dealurile-n sus,

Către zările-n apus,

Dorule, îmi ieși în cale

Peste vale.

Străbat codri, străbat lunci,

Nu-i prilej de înviere,

Dorule, tu îmi aduci

Grea durere.

Cât mai vrei gluma sa-ntinzi,

Adu-mi-o pe draga-n tindă,

Ca-n valiză să mi-o-nchizi

În oglindă.

Tu mă ții sub două vrăji

Tu mă ții sub două vrăji,

Cum ții hârtia sub un șpalt,

Pe una o face-un ochi,

Pe cealaltă, celălalt.

Ei se-ntrec însă întruna,

Iată ce vor ei să știe:

Cel mai mare vrăjitor

Care dintre ei să fie?

Stau și eu și mă întreb,

Cel mai mare cin` să fie,

Cel ce iute mă omoară

Sau cel care mă învie?

_____
Ce bine-i cu tine

Ce bine-i cu tine,
Când vorbim și apoi ne
Sărutăm, iar buzele tale
Pătate-s de vișine.

Unul lângă altul stând,
Începem o viață nouă,
Nu mai avem două inimi,
Ci una, care-i cât două.

Mamă

O măicuță, mamă dulce,
Te trezesc din amintiri
După viața cea trecută 
Ce o au cei ce-s martiri.

Mi-amintesc mâna ta bună
Cum pe creștet mi-o lăsai,
Vorbele de alinare
Mamă, tu vei fi in rai

Frumusețea-ntruchipată.
Nu mai am acum nici grai
Să rostesc scumpul tău nume.
Vreau povețe să-mi mai dai,

Fii aproape. De mă cerți,
Mâna dreaptă ți-o sărut.
Te rog, mamă, să mă ierți
Pentru tot ce te-a durut.
_____
Izvorul luminii

Vin  fluturii de mai,
Ieșind din visul florilor,
Vibrație pe câmp ca-n curcubeu
Vibrația culorilor.

Un murmur ne-ncetat
Se-ntinde până-n zare,
Tentațiile zborului
Și umbra mea le are.

O vrabie se sperie,
Când un bondar bonom
Se-aruncă în picaj deasupră-i
Și-i pare-un avion.

De bucurie fără margini
Inima oricui e plină,
Un suflet de copil, desigur , e
Izvor pentru lumină.

Rugă

Ceasul pare timp că n-are,

În tăcerea lui prelungă,

Să măsoare timpul care

Niciodată n-o s-ajungă.

Totul este o secundă

În hotarul dintre ani,

Viața vine și se duce,

Morții vrem să-i fim dușmani.

În văzduhul lumii-n care

Zborul însuși este chin,

Timpul pare timp că n-are

Să ne lase să mai fim.

Viața e în altă parte,

E în lumea de apoi,

Doamne, ruga din această carte

E să ai grijă de noi.

_____

Viață trădată

Stau la poarta așteptării

Pe o laiță ce-i frântă,

Șoarecii mai joacă-n tindă,

Viața încă mă încântă.

Flacăra-n opaiț schimbă

Întunericu-n lumină,

Murmurul de stropi se-aude,

Sufletu-i tristeții cină.

E-o tăcere ce transformă

Tot ce-atinge-n pulbere,

Fericirea viitoare

Parcă vrea să tulbure.

Poarta-i încă împietrită,

Un cadavru-i lacătul,

Soarta doarme ghemuită

Precum Pruncul pe pătul.

Pe fereastră văd în zare

Fumegând coșul de fum,

Păsările călătoare

Au pornit încet la drum.

Sufletul, ce-i trist și singur,

Este umbra unui nor,

Doi cărbuni aprinși în sobă

Încălzesc ce-i trecător.

Un păianjen de pe prispă

Are vise de mărire,

Deodata noaptea-i pare

Plasa lui cu mii de fire.

Scârțâit de ușă-n treacăt

Umbra nopții unduie,

O trădare ea ascunde,

Viața noastră unde e?

Ispita morții

Că trăim mai multe vieți

E-o iluzie, firește.

Nu noi viața o trăim,

Viața pe noi ne trăiește,

Schimbând cu indiferență

Trupurile cu-alte trupuri,

În de neclintit cadentă.

Poți acum să te mai bucuri

De un răsărit de soare,

Când se-aude clanța porții

Și iubita-n prag apare?

Nu e ea ispita morții?

_____

Pentru Silvia

Ce lux, cât farmec, ce splendoare

E-n jurul nostru și cât e de bine!

Te scurgi în mine prin privire

Și eu la fel mă scurg în tine.

De pe buzele tale pe ale mele

Cuvintele sar ca niște balerine,

Ce lux, cât farmec, ce splendoare

E-n jurul nostru și cât e de bine!

Să-l mângâie, să-i dea hrană și să-l adoarmă,

Sufletul meu la sufletul tău cântând vine.

Ce lux, cât farmec, ce splendoare

E-n jurul nostru și cât e de bine!

Dorința vibrează în ochi, pielea scântei scapără,

Când trupurile noastre se caută ca niște feline,

Ce lux, cât farmec, ce splendoare

E-n jurul nostru și cât e de bine!

Curând se face noapte și aerul devine lichid,

Înotăm unul spre altul ca niște ființe marine,

Ce lux, cât farmec, ce splendoare

E-n jurul nostru și cât e de bine!

_____

Tu pari

Cad din umbre umbrele,

Cad din zile sumbrele

Nopți ce-au înnegrit privirea

Și-au ținut pe loc iubirea.

Sus, mai sus de sus,

În ceresc de pure glastre

Vom sădi într-un apus

Viața din viețile noastre.

Fără zimți este tăcerea,

Un fior plecat din tine

Ia cu el întreaga lume

Și se cuibărește-n mine.

Policandrul stă de veghe,

Luminează împrejur,

Pare să m-ajute-n taină

Inima ca să ți-o fur.

Lăsând-o în loc pe-a mea,

Când stăm puri, tăcuți și goi.

Asta este dragostea:

Schimb de inimi între noi.

Nu alegem, ci, c-o rază,

Ne alegem-aceeași stea,

Mâna mea se-mpurpurează

Doar gândind c-a ta e-n ea.

Cine e în astă lume

Cel ce-a hărăzit astfel,

Tu să fii vraja mea dulce,

Eu a ta, sub un inel?

_____

Toamna

Din când în când se văd în zare,

Schimbând culori după culori,

Aripi de păsări călătoare:

Sunt în văzduh astfel de nori.

Noi pare că îmbătrânim,

Timpul de sfârtecă alene,

În loc de sânge roditor,

Secunde mii ne curg în vene.

Iubito, vino lângă mine să

Oprim în loc această zi

Și visul să rămânem tineri

Sfârșitul nu și-l va găsi.

_____

Război

Nu, n-o fac pe nebunul

Când îți spun că e război,

Totuși, am avut noroc,

Că dușmanii sunt doar doi.

Unu-a vrut să mă sufoce

Ieri, când nu eram atent,

Celălalt mi-a scos azi ochiul,

Că părea că-s somnolent.

Mâine însă amândoi

Mă vor arunca din pat.

Ce au, dragă, sânii tăi,

Cu ce să-i fi supărat?

_____

Ah, ce frumos este în doi

Ah, ce frumos este în doi,

Când dăm de-a dura toată noaptea

Luna pe cer ca pe o roată,

Păstrând secretul numai pentru noi.

Ah, ce frumos este în doi,

Când ascultăm la nesfârșit tăcerea

Și retrăim cu fiecare clipă învierea

Din moartea zilei a sufletelor noi.

Ah, ce frumos este în doi,

Când ne scăldăm în spuma vieții,

În clarul diafan al dimineții,

Senini și puri, misterioși și goi.

Și când vom fi în viața de apoi

Noi tot îmbrățișați vom fi,

Eternitatea împreună-o vom trăi.

Ah, ce frumos este în doi!

_____

Adevărul

Acum află adevărul:

Inima mea, păcătoasă,

A făcut nuntă cu-a ta.

Pieptul meu le este casă.

De-a ta dacă dor îți este

Și s-o vizitezi ai vrea,

Iată ce îți dăm de veste:

Vino pe-nserat la ea.

_____

Diavolul

Cuibărit e-n casa mea

Diavolul în mii de forme,

Eu tânjesc după femeia

Care-n înger să-l transforme.

Sau măcar să îl alunge,

Cu un fir de busuioc,

Teamă mi-e însă că ea

Îl va-nlocui pe loc.

 _____

În ziua când ne-am cunoscut

În ziua când ne-am cunoscut

Toți anii viitori au încăput

Și nu ai înțeles de ce pe seară

Trupul a început să moară.

Pe loc, ca într-o iluminare,

M-ai tras din moarte înapoi

Și ai făcut trei vrăji prin care

Eternitatea intră-n noi.

 _____

Somnul

Dormi și lumea nu mai e,

Te privesc ca un nomad,

E în somnul tău divin

Somnul stelelor ce cad

Și al roților de lemn.

În acest decor solemn,

Rupând al tăcerii ritm,

Inima mea-nchină-un imn,

Slăvind frumusețea ta.

Dormi și lumea-ntreagă pierd,

Mâinile devin mai multe,

Cu toate eu te dezmierd.

 _____

Copilăria

Mai pot să cred și în povești

Din cartea veche, prăfuită,

Trei vieți n-ajung să retrăiești

Copilăria fericită.

Surâsul magic de copil,

Ce ține lumea la un loc,

Jocul privirilor, subtil,

Sub care fructele se coc

Sunt tot ce e mai sfânt.

Să ținem totul sub tăcere,

Că poți trăda doar c-un cuvânt

Și moartă-i orice înviere.

 _____

Părinții

Doamne, pot să fiu sărac,

Foamea, setea pot să-ndur,

Să suport pot cu tărie

Mânia celor din jur.

Voi putea să simt durerea,

Întinsă pe mai multe vieți,

Să suport singurătatea

Și mereu să fiu drumeț,

E-o povară însă care

Nu va fi de suportat,

Cine n-ar muri la vestea

Că părinții i-au plecat?